Un thriller de excepţie

O prejudecată, destul de persistentă la noi, îl plasează pe autorul de romane poliţiste într-o zonă umbrită a interesului cititorului român. Un cunoscut autor de romane poliţiste,George Arion, autorul Atacului în bibliotecă, se întreba deunăzi de ce nu avem roman poliţist, în condiţiile în care pe plan mondial asistăm la o expansiune fără precedent a literaturii de suspans, indiferent că e vorba de mistery sau de thriller. Uimirea gazetarului de la Flacăra e cu atât mai mare cu cât am trăi “în cea mai coruptă ţară din Europa”, iar subiecte se găsesc, har Domnului, cu duiumul. Statutul precar al autorului de romane poliţiste e unul ce nu inspiră încredere nici criticului literar (în general elitist şi snob de felul său), nici cititorului de rând, sastisit de convenţiile romanelor “miliţiste” din epoca dictaturii, după cum le numea regretata Dana Dimitriu. O altă cauză a lipsei interesului pentru romanul poliţist, enunţată de scriitorul bucureştean, e şi aceea că publicul de la noi “nu crede în justiţia română”(ticăloşită, am spune şi noi odată cu un cunoscut personaj al vieţii publice) şi nici în verosimilitatea unui erou justiţiar în postura poliţistului de azi. Să nu uităm, în fond, că termenul de policier trimite, etimologic, la aglomerările urbane, elementul tematic predominat al romanului poliţist fiind elucidarea unei crime petrecute în mediul urban (grecescul polis însemnând oraş, cetate, centru urban).
Poate acesta să fie şi motivul pentru care Eugen Ovidiu Chirovici îşi plasează eroul recentului său roman în plin decor american. Fără să împărtăşească prejudecăţile celor ce văd în romanul poliţist doar o rudă săracă a literaturii, Eugen Ovidiu Chirovici, personalitate inconfundabilă a vieţii noastre publice, cunoscut prozator, ziarist şi economist, se prezintă cititorilor cu palpitantul thriller intitulat Voodoo (Editura Rao, Bucureşti, 2010). Cititorul român aterizează ex abrupto în atmosfera agitată a aeroportului JFK din New York City, unde, într-o scurtă, dramatică secvenţă, o femeie originară din Haiti, Patricia Boudinne este ucisă în urma unei altercaţii confuze cu un agent de pază. Soţul acesteia dispare de la faţa locului în modul cel mai misterios cu putinţă. Cazul e preluat de poliţia new-yorkeză dar şi de Biroul Federal de Investigaţii (FBI). Ca şi cum totul s-ar petrece în circumstanţe familiare nouă, cazul este închis în trei zile, iar agenţii sunt exoneraţi de orice răspundere judiciară, concluzia cercetărilor fiind că aceştia acţionaseră “conform procedurilor standard”.
Cei aproape treizeci de martori de pe aeroport depun depoziţii contradictorii, numai bune pentru a uşura muşamalizarea unei situaţii în care victima e o femeie originară dintr-o ţară pierdută undeva prin Antile. Eroul desemnat să descâlcească enigma dispariţiei martorilor, care mor pe rând în condiţii suspecte, cel angajat să o protejeze pe fiica Comisarului, să dea de urmele maleficului Jerome Boudinne (cel care dezlănţuie mânia demonilor voodoo) este simpaticul Drew Sanders. Protagonistul romanului e acest detectiv particular ce locuieşte în Brooklyn, un cartier al New Yorkului, pe care el însuşi îl caracterizează ca fiind “la fel de frumos toamna ca o sticlă goală de whisky într-o seară în care te-a părăsit iubita”. Romanul se constituie ca o relatare a unei investigaţii făcută la persoana întâi, în care naratorul romanului este chiar detectivul particular din Brooklyn, acest Drew Sanders a cărui istorisire ne poartă printr-o realitate adeseori halucinantă. Remarcabilul roman al lui Eugen Ovidiu Chirovici poate fi citit şi ca jurnal foind de impresii puternice şi terifiante, ce nu-şi refuză nici scenele tari, descrise cu tuşe nervoase, naturaliste, fin dozate. Anticipând, am spune că poate cea mai mare reuşită a romanului Voodoo este realizarea acestui personaj antologic, ce se descrie el însuşi astfel: “Am fost întotdeauna un tip de treabă - supărarea îmi trece repede; poate prea repede”. Cititorul străbate cartierele New Yorkului dar şi alte zone, cum ar fi New Orleansul, urmând investigaţiile acestui fost puşcaş marin, ins “rezistent”, obişnuit să lovească şi să tragă foarte bine, îmbrăcat în jeanşi, cu un tricou şi-o modestă geacă de piele sub care-şi ascunde pistolul. După propria estimare, e un erou neconvenţional, ce nu “arată a pistolarul care-l înfrunta pe băiatul cel rău din filmele cu John Wayne. Ci ca un amărât de detectiv particular din Brooklyn, care trăieşte de pe o zi pe alta sau crede că trăieşte”(p.185). Indiscutabil, romanul Voodoo are toate ingredientele unui adevărat thrillerr, în primul rând o acţiune palpitantă, care te ţine în suspans, constituind un excelent scenariu pentru un film. În spatele propoziţiilor scurte, pline de umor, descifrăm caracterul protagonistului, atitudinea faţă de semeni şi relaţia sa cu o realitate trepidantă, într-o societate devastată de crime, de mafie, de prostituţie, de droguri sau alcool. E desigur o lume autentică, deloc convenţională, o felie din viaţa unui oraş tentacular, văzută prin ochiul unui cunoscător desăvârşit al realităţilor descrise, care-i cunoaşte toate cotloanele. Eugen Ovidiu Chirovici este un psiholog desăvârşit, dovedind o excelentă documentare asupra acestui Brooklyn întunecat, dotat cu un fabulos bestiar. Iată-l, de pildă, pe erou pătrunzând în casa lui Joe-Călcâi, un boss al lumii interlope, căruia i se creionează un fabulos, de neuitat portret: „Joe-Călcâi era unul dintre cei mai ai dracu’ negri din Brooklyn. Un tip mic şi slab, care în urmă cu vreo zece ani încasase un glonţ în călcâiul drept şi rămăsese şchiop. Se bătuse timp de trei ani cu ruşii din Brighton Beach şi încă vreo cinci cu irlandezii din Marine Park. Era un tip de un alt calibru decât Jim, un adevărat tigru printre interlopii care-şi făceau veacul prin Măr. Imediat sub tipii de talia sicilienilor sau a gangsterilor veniţi din Rusia. Controla un sfert din ce însemnau taxe de protecţie, prostituţie şi loterii din Brooklyn-Stuyvesant. Şi asta însemna o grămadă de parale. Iar o grămadă de parale însemnau poliţişti cumpăraţi, politicieni binevoitori când venea vorba de voturi şi sindicate prietenoase”. Cam ca prin lumea noastră…
Concluzionând, avem de a face cu o strălucită realizare a genului, în care relatarea e scurtă, lapidară, cu discrete înflorituri stilistice şi splendide descrieri ale mediului străbătut, ce nu fac decât să sporească suspansul, să dea mister acţiunii, să calibreze ritmul. Pentru Eugen Ovidiu Chirovici scriitura nu e un scop în sine, ci doar un mod de a construi o incitantă ficţiune, în care viaţa depăşeşte mereu cadrele convenţiei narative. Urmărind tribulaţiile acestui personaj, cu ochii pironiţi pe revolverul detectivului, descoperim în paginile romanului Voodoo, o lume captivantă, clocotind de întunecate patimi umane, răspândind fiorii unui veritabil thriller cinematografic (to thrill înseamnă a fremăta), ieşit parcă de sub mâna unui Alfred Hitchcock. Indiscutabil, romanul Voodoo, care reia şi dezvoltă preocupările anterioare ale autorului pentru mistere, rituri şi ocultism din romane ca A doua moarte (2006) şi Labyrint.com (2009), este o carte pasionantă, scrisă cu o mână de mare maestru, aducând un real serviciu acestui gen de literatură încă neglijat la noi.