Pictorul Vasile Gheorghiţă

Urmăresc, cu uimire şi încântare, de peste două decenii, evoluţia pictorului clujean Vasile Gheorghiţă. Indiscutabil, numele său se confundă cu cel al unuia din cei mai originali artişti plastici contemporani. Originea lui de mănăşturean, de om care-şi afirmă adevărul cu orice risc, e evidentă în toate creaţiile sale.
Încă din perioada dictaturii, pictorul nu s-a sinchisit de mode sau de indicaţiile preţioase ale cerberilor oficiali. Vasile Gheorghiţă a pictat mereu după cum l-a tăiat capul, cu un curaj artistic rareori întâlnit. Lumea pânzelor sale e cea a unei mahalale în care duhul proletcultist sau convenţiile realismului socialist n-au putut pătrunde. Celebra formulă -“Până aici e democraţie, de aici încolo e Mănăştur”- a dat roade în compoziţiile sale, populate de figurile unor inşi situaţi înafara istoriei oficiale. În plină dictatură, Vasile Gheorghiţă pictează personaje atinse de voioşia limbută a alcoolului. Cu o sticlă de rachiu în mână, mănăşturenii săi trăiesc la umbra celebrei bodegi “Broasca verde”. Sunt cărăuşi de nisip, pietrari sau lucrători cu ziua, ce nu se sinchisesc de regulile vieţii sănătoase, stabilite în birourile partidului. Alături de ei, mereu prezent în compoziţii, este calul înhămat la căruţă, privind cu ochii săi mari, binevoitori, la voioşia stăpânului cu sticla de monopol în mână sau cu o pântecoasă halbă de bere. Culorile sunt puternice, aproape fauviste, liniile sunt energice, lipsite de ezitări. Nu găsim la pictor nimic din mohoreala şi convenţiile artei academice socialiste.
Întotdeauna vioi, ochiul pictorului se îndreaptă mereu spre lumea din care s-a ivit - cea a Mănăşturului rebel. Un Mănăştur ce-şi maschează amărăciunile soartei într-o blândeţe a femeii umile ce taie pâinea, cu gesturi solemne, ritualice, în faţa gravă a soţului şi a fiului său zâmbitor. Tabloul, unul din multele pe care le-a pictat, aparţine unui artist care iubeşte viaţa obişnuită, familiară, care-ţi vorbeşte simplu şi direct, cu mijloace sobre şi, în acelaşi timp, rafinate.
Verile, pictorul evadează din lumea mănăşturenilor săi, dintr-un Mănăştur invadat între timp de blocuri, pentru a explora o altă lume, la fel de frustră şi adevărată. Descinde în Deltă, în lumea lipovenilor, pictând figurile aspre ale pescarilor sau casele lor pitoreşti, acoperite cu stuf. Un tablou de o frumuseţe sălbatică surprinde un colţ al mesei pescarului, cu câţiva peşti în apropierea unor legume de un roşu intens. Impresia de sărăcie a decorului e prezentă şi aici. După cum se simte, mereu, prezenţa generozităţii oamenilor ce trăiesc cu uşa casei deschise. Pictorul se mişcă şi aici familiar. Se simte la el acasă printre pescari sau dobrogeni cu feţe smolite.
S-ar părea, cel puţin în faza de început a activităţii sale, că pictorul e mai degrabă un intuitiv decât un cerebral, unul care-şi calculează, atent, efectele. Tehnica picturii sale pare dictată direct de subiect. Privitorul are impresia că mâna artistului ar fi mişcată pe pânză de însăşi puterea miraculoasă a naturii. Pentru Vasile Gheorghiţă esenţial este să fie în acord cu natura atotputernică, cu oamenii şi lucrurile din preajmă. Prospeţimea artei sale provine din acest echilibru dintre el şi mediul explorat, din capacitatea pictorului de a se confunda cu viaţa plenară.
Deloc monoton sau acaparat obsesiv de temele predilecte, Vasile Gheorghiţă excelează în ultimii ani prin nudurile sale, spiritualizate, cu linii prelungi, rafinate, cu un colorit ce cucereşte ochiul şi simţurile privitorului. Aflat la deplina maturitate a marelui, incomparabilului său talent, pictorul clujean îşi continuă aventura artistică într-o solitudine pe care o împarte doar cu personajele sale. Indiferent că pictează personaje umile, într-un decor sordid, cum e cel al cârciumei sau în austeritatea unei locuinţe de pescar, scenele sale au o extraordinară puritate, iradiind o lumină interioară, răsfrântă de un spirit generos şi profund original. Nudurile din ultima perioadă au o nesfârşită delicateţe, fiind desenate cu o superioară înţelegere a misterului feminităţii, într-un secol invadat de pornografie şi trivial.
Există în toate tablourile lui Vasile Gheorghiţă o notă implicit polemică, o atitudine a unei conştiinţe care spune mai mult printr-o pată de culoare decât orice discurs. Toată opera sa emană în fond o poezie aspră a elementarului, precum şi o emoţionantă vibraţie a existenţei, surprinsă în cele mai pure, mai familiare ipostaze ale sale. Om al candorii, construindu-şi cu tenacitate opera, ca pe un refuz al brutalităţii şi inumanului, Vasile Gheorghiţă este unul din cei mai mari artişti ai noştri. De acum şi din toate timpurile.