Popas în poezie

Popas în poezie

La Tel-Aviv, unde Solo Har trăieşte din 1968, a apărut un elegant volum de versuri al poetului, intitulat Popas (2008).Cartea e prevăzută cu o copertă de Baruh Elron şi sugestivele ilustraţii semnate de Vlad Strihan. Poetul israelian este originar din România, fiind născut pe plaiuri moldave, la Roman, în 1928. S-a specializat în ţara de baştină în domeniul studiilor sociale, iar în Israel va funcţiona, între 1972-1994, ca director-adjunct al Muzeului teatrului israelian de la Tel-Aviv. Din 1994 devine director al prestigioasei instituţii, poetul îmbinând armonios activitatea profesională cu cea de scriitor. De-a lungul unei activităţi prodigioase, Solo Har va publica şaisprezece volume de versuri, editate în Ţara Sfântă sau în patria natală.
Volumele Privire din afară şi Nemărginita rotire, ambele apărute la edituri bucureştene, vor atrage atenţia asupra unui poet autentic, ce va fi încununat cu Premiul pentru poezie al Festivalului Internaţional "Lucian Blaga". Câteva din cărţile sale vor fi traduse în ebraică, bucurându-se de apreciere, dovadă stând şi premiile cu care creaţia lui Solo Har a fost recunoscută în Israel. Dintre aceste premii amintim Premiul "Sion", acordat de Asociaţia Scriitorilor Israelieni de limba română (1996), Premiul "Sara şi H. Ianculovici"(1994) şi Premiul "Iacob Gropper"(1999). Sunt recunoaşteri ale creaţiei unui poet care a continuat să scrie poezii în limba română, limba în care s-a format ca intelectual. Spre deosebire de ţările din zonă, Israelul este singura democraţie autentică, cultivând, alături de limba oficială, un curcubeu de limbi. Spre lauda sa, statul evreu înţelege să nu sufoce memoria culturală a acestor poeţi originari din România sau din alte zone ale globului pământesc. Din ce în ce mai bătrâni, din ce în ce mai puţini puţini, aceşti scriitori continuă să editeze reviste şi publicaţii în limba română, cele mai cunoscute fiind "Minimum" (revista condusă de Al. Mirodan), "Izvoare" (revista Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de limba română) şi "Punct", cea din urmă fiind alcătuită de Solo şi Mariana Juster. Din păcate, deşi după 1990 am asistat la o masivă recuperare a creatorilor din exil, scriitorii evrei de limbă română au fost neglijaţi, din motive obscure, inexplicabile pentru mine.
Solo Har este unul din cei mai distinşi membri ai acestei comunităţi de scriitori din Israel, manifestându-se cu fineţe şi cu o discreţie ce e caracteristică şi omului, pe care am avut bucuria să îl cunosc în scurta sa trecere prin Cluj. Poetul a avut lăudabila iniţiativă de a alcătui două volume de interviuri, intitulate Generaţia de sacrificiu şi Generaţia confruntărilor. Sunt convorbiri cu principalii reprezentanţi ai evreilor originari din România, constituind un preţios corpus documentar, util pentru orice cercetător interesat de relaţiile culturale româno-israeliene.
Autorul Popasului este prin definiţie un reflexiv, un spirit obişnuit să treacă totul prin sita unei lucidităţi ce lasă puţin spaţiu de manevră sentimentalismului sau gândurilor nesupravegheate. De aceea, multe dintre textele sale lirice sunt de alcătuite din versuri cu o încărcătură aforistică, rezultat al unor intense decantări. Nici un gând nesupravegheat nu îi scapă poetului, nici o notaţie prea directă nu pătrunde în pagina imaculată. Poetul este un cerebral, un spirit geometric obişnuit să opereze cu abstracţii. Realitatea concretă apare întotdeauna prelucrată, Solo Har procedând similar unor pictori moderni cum ar fi Mondrian sau Klee. Iată, de pildă, poemul intitulat Despărţire, edificator pentru modalitatea poetului de a reduce întregul la câteva fragmente geometrice, nu fără anumite trimiteri livreşti:
“Am împărţit zâmbetul în pătrăţele / Privirea am îndreptat-o către linii drepte,/ Doar mânile le-am lăsat libere./ La capătul drumului mi s-a recomandat / FAUST şi ne-am despărţit.” Chiar şi autoportretul pe care şi-l schiţează este alcătuit din elemente ce definesc gustul său pentru geometrizare, pentru o rostire esenţializată, lipsită de elemente superflue: „Sunt linia devenită cerc / Sunt formă de materie în trecere, / Sunt existenţă alcătuită din puncte / Sunt o certă incertitudine respirând”(Autodefinire).
Poetul procedează metodic, "filtrând trăirile în lumina razelor” conştiinţei spre a cita un vers emblematic al volumului. Altfel spus, după cum au remarcat aproape toţi comentatorii săi, Solo Har scrie o „poezie de extracţie filosofică”, pentru a prelua expresia sintetică a criticului Andrei Strihan. Viaţa însăşi e receptată de poet ca o serie de combinaţii mai mult sau mai puţin logice, asemenea unui joc grav, dar supus unor legi, care pot fi şi cele ale unui hazard capricios: „ Voi vă jucaţi cu mine, / Eu zic că mă joc cu voi / Fiecare ne credem învingători, / Chiar dacă dincolo şi peste noi / Nu suntem, nu putem fi, nu vom fi. / Acceptând jocul ne abandonăm, / fiecare într-un fel, ca o răsturnare / De zaruri, oricum, ca-n orice joc, / Puţin, câte puţin, paiaţe şugubeţe.”(Jocul). Acest joc, al vieţii şi al morţii, are o singură certitudine, cea a morţii atotputernice, a sfârşitului prefigurat în poemul Circuit:„Nu depind de mine / De când am aflat că moartea, / Când va fi, cum va fi / În orice caz nu neagră / Poate albă, uniformă, prelungă / A mea va fi.”
Punctată de mici note ironice sau autoironice, poezia gravă, concentrată până la sicitate aforistică, ne descoperă în Solo Har un scriitor care îşi merită numele cu adevărat. Poetul are indiscutabil har, dar şi un mod propriu, discret, de a interpreta lumea şi misterele ei, de a privi viaţa şi moartea. Privirea sa calmă nu lasă să se întrevadă spaimele în faţa sfârşitului inexorabil al oricărei fiinţe umane. Căci poetul are înţelepciunea de a vedea mereu faţa dublă a lucrurilor şi fenomenelor, cu partea lor de lumină şi umbră. Viaţa şi moartea sunt deopotrivă un „popas”, un scurt răgaz în raport cu o eternitate pe care poezia nu o numeşte direct, dar o sugerează şi o face posibilă.