Poezia şi provocările prezentului

Daniela Vasiloschi a debutat editorial relativ târziu, după o carieră profesională desfăşurată în învăţământul liceal, ca profesoară de limba latină. Volumele publicate până acum ne descoperă o voce care mai crede în puterea tradiţiei, a versului construit cu rigoare. Indiscutabil, opţiunea pentru o modernitate temperată aparţine unui om cult, ce priveşte cu reţinere spre efemerele mode literare de azi sau de ieri. Ca poet, Daniela Vasiloschi e mai aproape de Octavian Goga şi de Adrian Păunescu decât de Tristan Tzara. În opinia sa, poezia civică nu s-a demodat, ci devine mai necesară decât oricând, astăzi când asistăm la o decerebrare accelerată a tinerelor generaţii, ce tind să înlocuiască paginile cărţii cu ecranul televizorului sau al calculatorului.

Deloc interesată de sincronizarea cu poezia ce se scrie astăzi de o cohortă de începători, Daniela Vasiloschi nu rămâne surdă la provocările şi neliniştile prezentului. Atât poezia cât şi maximele sau cugetările sale sunt o reacţie la spectacolul social şi politic din jur. Lirica sa denunţă derapajele „democraţiei originale” ce se construieşte la noi, cu o inconştientă voioşie, de două decenii. În buna tradiţie a clasicilor latini, Daniela Vasiloschi ştie că indignarea face versuri şi că e greu să nu scrii satire astăzi. Poemele sale mai recente sunt încărcate de energia indignării, ca în poemul „Libertatea de apoi”, ce aruncă săgeţi ironice spre o realitate desprinsă din coşmarurile existenţei de zi cu zi sau din pagina ziarelor: ”Hai să gustăm suprema libertate, / Să ne-mbătăm pân-om cădea pe spate, / Să ne drogăm cât ţine buzunarul / Şi noaptea să ne-ncăierăm cu parul! // Să devorăm suprema libertate / Cu babalâci în criză de etate, / Dar ofertanţi de carduri suculente, / În maraton după adolescente. // N-avem biserici şi n-avem nici ţară, / Furăm aici şi omorâm pe-afară. / Nu ne iubim părinţii şi nici fraţii, / În euro se numără Carpaţii.”

Privind în jur, poeta îşi descoperă şi exploatează o fibră de moralist inflexibil. Nici un segment al vieţii noastre publice nu rămâne neexplorat, nici o turpitudine nu scapă din vizorul acestei exemplare conştiinţe etice. Poeta constată cu stupoare degradarea vieţii şi a spiritualităţii contemporane, sub toate aspectele, ca în poemul, „Dezgust”, în care portretul şarjat are accente macedonskiene: „Nu eşti decât un dezertor / Ca un soldat de plumb în / Piaţă / Azi căile ni se despart, / Mai poţi să îmi provoci doar / Greaţă. // Spoind taraba de la circ / Te-ai răsucit ca izma creaţă, / Un dezertor jucând şotron, / Dezgustător ca o mătreaţă. // Antreprenor întru nimic / Şi dobitoc de meserie / În creierul tău foarte mic / O muscă zace-n agonie. // Te-aş amplasa într-un muzeu / Drept unică legendă vie. / Adio, suflet de lacheu, / Şi crasă mostră de prostie”. Laşitatea, mizeria, sărăcia, pierderea demnităţii şi a reperelor morale într-o societate dominată de un capitalism sălbatic, corupţia şi îndobitocirea permanentă prin intermediul unei mass-media aservite marelui capital sunt printre temele predilecte ale acestei lirici încărcate de energia unei conştiinţe pure şi disperate.

Autoarea Magiei cuvintelor (Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2009) îşi construieşte poemele ca şarje polemice, utilizând din belşug imprecaţia retorică şi acizii corozivi ai ironiei. Deloc monotonă, poeta ştie să alterneze ritmurile poemelor, adaptându-le la tema dezbaterilor sale etice. Spectacolul degradant al societăţii e tradus în ritmuri barbiene, în linii energice, caricaturale: "U! Iu! Iu! / La Luna şuie, / Fuge dracul de tămâie, / Hoţul se căpătuieşte / şi naivul se speteşte / U! Iu! Iu! / Cu buha-n par, / Torni din ceaşcă în pahar, / Cu stropi de miliardari / Şi-un popor de căpşunari // Be! He! He! / Cu saltimbancii,! / S-au prea mucezit colacii / Recondiţionăm deşeuri / Şi-n afar' spălăm veceuri.// Halal material uman, / Parcă-i vremea lui Satan: / Fufele cu silicon / Şmecherii în avion. / Mori cu adevăru-n braţă / Şi te-nvinge-un nătăfleaţă, / Absolvent de girofar / Cu studii în numerar”. Poezia din care am citat se intitulează „Lumea lui Satan”, titlu emblematic pentru universul poeziei sociale a Danielei Vasiloschi, cu viziunea infernală a unui univers uman aflat la limita disoluţiei morale şi degradării, a traumelor de caracter şi a machiaverlâcurilor balcanice. E o lume în care alternarea la putere a actorilor politici e o operaţie de simplă schimbare, caragialescă, a unor canalii cu altele, un troc între demagogii electorali ( „Troc! troc! troc! / Schimbă hoţ pe dobitoc.”).

Poezia socială, cu şarjele incandescente ale unui vulcan al indignării, nu e singura ipostază a acestei sensibilităţi ultragiate, crescută în cultul marilor valori naţionale şi a unor repere morale solide. Găsim în paginile prezentului volum şi poeme ale retragerii în universul intim al propriilor nelinişti. Poeta meditează, de pildă, la dispariţia unui scriitor lucid şi responsabil ca Octavian Paler, văzut ca „Un mit copleşitor / Prin demnitatea statuară / A înţelepciunii”(„Viaţa ca un peron”). Altă dată, transcrie câteva „gânduri de Paşti”, meditează asupra feloniei timpului şi entropiei universale sau asupra fragilităţii propriei condiţii. Întâlnim în paginile volumului şi câteva poeme ce se constituie ca psalmi sau rugăciuni pioase adresate Divinităţii cu un glas ce părăseşte trufia, îmbrăcând hainele umilinţei creştine.

Complexă, dramatică, plină de întrebările unei conştiinţe răvăşite de erorile veacului, poezia Danielei Vasiloschi e un document uman tulburător. Lirica sa reflexivă se prelungeşte în cugetările şi maximele ce întregesc acest jurnal liric, în volumul A fi sau a nu fi (Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2009), singular prin încărcătura sa umană. Sunt, în general, reflecţiile unei femei ce îşi instalează punctul de observaţie în atmosfera unei societăţi pornite pe panta consumerismului şi a goanei după bunuri materiale. De altfel, tentaţia aforistică e prezentă şi în poezii. Numeroase dintre aceste cugetări sunt memorabile, dezvăluind o gândire originală, ce ocoleşte locurile comune. Am putea cita oricare dintre cugetările acestui moralist modern, ce priveşte spre lume cu un ochi atent, dar nu uită, cu sinceritate, să-şi sondeze nici propriile abisuri. Iată doar câteva mostre din aforismele poetei:

„După marile furtuni ies la suprafaţă gunoaiele.”

„Suferinţa e botezul de foc al unui alt început.”

„Cine distruge cu bună ştiinţă sau inconştient identitatea naţională a unui popor e vrednic de pus la zid.”

n toate aceste manifestări spirituale, Daniela Vasiloschi se dovedeşte o sensibilitate vie, al cărei talent literar, hrănit din belşug cu lecturi clasice, se uneşte cu o luciditate tăioasă, asociată cu rigorile morale ale unei conştiinţe ce nu acceptă compromisurile şi convenţiile gândirii leneşe. Într-o lume tot mai debusolată, lectura poeziilor şi cugetărilor sale, dominate de halucinanta imagine a coşmarului social, de o nobilă şi tragică tristeţe, constituie o revelaţie.