Îţi trebuie curaj ca să ieşi în agora cu mielul în braţe”

Interviu cu poetul şi criticul literar ION CRISTOFOR

- Sunt ani buni de când, din turnul de observaţie (şi de lucru!) al Primăriei din Cluj-Napoca, în calitate de coordonator al biroului de cultură, poţi vedea, proiecta şi evalua viaţa culturală şi artistică a acestui emblematic oraş din România. Ce observă ochiul tău de specialist, acum, când zăpada nu ne mai acoperă cu iluzia ei albă, pe ecranul Anului cultural artistic clujean 2012 ?

- Observ, cu satisfacţie, că dregătorii urbei şi oamenii politici interesaţi de soarta oraşului vorbesc tot mai mult despre Clujul cultural. De altfel, anul acesta Primăria va aloca o sumă dublă faţă de anul trecut, sumă destinată activităţilor culturale ale urbei noastre. Municipiul speră, pe bună dreptate, să fie recunoscut, în 2020, drept Capitală culturală europeană. E bine când putem visa.

- Puţini ştiu, deşi mulţi ar trebui să ştie, care sunt obligaţiile şi relaţiile legale şi reale dintre primărie, consiliul local, pe de o parte, şi instituţiile de cultură şi artă, uniunile de creaţie, fundaţiile de profil, pe de altă parte. Ajută-ne să le pătrundem şi rezumă-le pentru cititorii noştri.

- Obligaţiile Primăriei şi ale Consiliului local sunt clar stipulate în Legea administraţiei locale 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Dincolo de litera legii, există însă obligaţiile de suflet şi de conştiinţă ale fiecărui funcţionar pentru oraşul nostru, obligaţii ale tuturor, indiferent în ce limbă ne rostim rugăciunile de seară. Vă asigur că există o preocupare reală a tânărului primar, Radu Moisin, de a asigura toate resursele financiare pentru ca municipiul nostru să rămână ceea ce a fost întotdeauna, o capitală culturală a Ardealului, o cetate a spiritului universitar. E, de altfel, grija tuturor consilierilor actuali, printre care mă bucur că există şi câţiva oameni de reală cultură şi erudiţie. Sunt convins că oricine va câştiga râvnita demnitate de primar al urbei la alegerile din iunie, va avea ca priorităţi cultura, învăţământul şi sănătatea. Fără aceşti piloni, Clujul ar risca să se piardă în provincialism şi uitare.

- Îmi place să cred că acest spaţiu urban, pe care îl locuim şi care ne locuieşte, are vocaţia multietnicităţii culturale (sau, dacă vrei, a multiculturalităţii) şi, neîndoielnic, ea se agregă în forme felurite, poate nu întotdeauna lipsite de tensiune. Aşa să fie ?

-Tensiuni există peste tot unde există vitalitate culturală. Într-o urbe unde nu se creează spaţiu pentru dialog, unde nu există dezbateri şi polemici, se instalează rutina şi provincialismul. Suntem un oraş multicultural, în care ne întâlnim, pe stradă sau în reviste, scriitori de limbă română şi maghiară. E una din sursele bogăţiei noastre spirituale. În ce priveşte inevitabilele tensiuni, acestea nu au coborât niciodată la Cluj sub un anumit nivel de urbanitate. E reconfortant să constat că un poet maghiar ca Molnos Lajos se bate în comisia de cultură (ce funcţionează în baza Legii 350/2005), din care fac şi eu parte, pentru ca fondurile, întotdeauna insuficiente, să fie distribuite cât mai eficient, fără a privilegia pe nimeni. De altfel, membrii amintitei comisii (Ovidiu Cîmpean, Nicoleta Niculescu, Ioan Pop, Ioan Gheorghe Vuşcan) sunt oameni devotaţi ideii de cultură, de diversitate culturală. Mă gândesc, cu regret, că unii dintre ei nu vor mai candida la viitoarele alegeri locale. Cu asemenea oameni te cerţi şi te împaci imediat, fiindcă au generozitatea de a pune binele comun înaintea intereselor de partid sau de grup.

- Nespus de utilă mi se pare o (pre)viziune a ta despre şansele care le are sau le poate avea Cluj-Napoca de a deveni, la timpul potrivit, capitală culturală europeană !

- Cluj-Napoca are şanse reale de a deveni capitală culturală europeană. Clujul este, de pe acum, o capitală culturală românească şi europeană. Atâta doar că va trebui să dovedim acest lucru şi asta nu va fi deloc uşor. Sunt multe argumente în acest sens. Clujul şi-a dovedit vocaţia europeană încă din momentul când aici lua fiinţă „Echinoxul”, o revistă ce apărea, în plină dictatură, în limbile română, maghiară şi germană. E un miracol ce se putea ivi doar la Cluj. Mi-e teamă însă ca această admirabilă revistă studenţească să nu dispară tocmai acum, când cultura de calitate e concurată de divertisment, de subcultura agresivă. Din motive care îmi scapă, incultura îşi găseşte, din păcate, susţinători la fel de agresivi.

- Poemele tale sunt, de multe ori, mai tensionate şi mai „radicale” chiar decât autorul lor, se aruncă de partea adevărului, a binelui făcut de noi sau prin noi, a spiritualizării fiinţei, cu ochii… deschişi, în orice confruntare cu inamicii lor… În continuarea acestei idei, crezi că se află în creştere, sau în descreştere, numărul acelora care, de Paşti, ar prefera să ţină un miel în braţe şi nu să-l mănânce pe cel din farfurie ?

- Poemele mele sunt adeseori un soi de plută a Meduzei, pe care uneori autorul se salvează, alteori se vede devorat de propriile cuvinte. Nu neg că poeziile mele sunt, împotriva propriei voinţe, radicale şi tensionate, contaminate de atmosfera acestui veac canibal. Trăim într-o perioadă deloc confortabilă, într-o societate ce trăieşte sub dictatura banului, câştigat prin orice mijloace, uneori şi pe căi cinstite. Se apropie sărbătorile pascale şi ar trebui să fiu mai îngăduitor, cu mine şi cu semenii, dar nu pot să nu observ cum democraţia noastră „originală” a produs, pe bandă rulantă, inşi de o rapacitate ieşită din comun, politicieni agramaţi, miniştri semidocţi, avocaţi şi judecători corupţi până-n măduvă. Am ajuns în punctul în care hoţii ne dau lecţii de moralitate, iar şpăgarii stau în fruntea bucatelor. Oricâte rezerve de idealism ai avea, nu poţi să nu constaţi că trăim într-o lume tot mai polarizată, dominată de o şleahtă tot mai flămândă, tot mai lipsită de scrupule. Când ai o haită de lupi în vecinătate, îţi trebuie curaj ca să ieşi în agora cu mielul în braţe. Iar, uneori, asta e şi ipostaza privilegiată a poetului, aceea de păstor ce încearcă să-şi găsească un drum, o cărare, cu mielul în braţe, pe sub privirile ironice ale unei societăţi despiritualizate, ce trăieşte sub fascinaţia „materialismului vulgar”, a opiului televiziunii, a goanei după cât mai multe bunuri şi bani. E nevoie, încă o dată, ca poetul să-şi afirme „jurământul de sărăcie şi de castitate”. În ce priveşte „supunerea”, filosofia capului plecat, nu ştiu dacă trebuie să adoptăm această postură mioritică, ce s-a dovedit, de-a lungul istoriei noastre, mereu perdantă... Am parafrazat-o aici pe admirabila noastră poetă Gabriela Melinescu, cea refugiată în Suedia, poate tocmai pentru a fi mai aproape de zăpezile imaculate ale Nordului.
- Iată un spaţiu rezervat pentru o frântură de poem…
- Dacă-mi îngăduiţi, voi reproduce aici un scurt poem, intitulat „Duminică”, scris mai demult, poate cu un mesaj încă actual: „Mă întorc cu sacoşele grele de la piaţă / sunt pline de mesaje electorale.//Acasă mă aşteaptă nevasta nerăbdătoare / să facem plajă pe balconul proaspăt închiriat / ne vom imagina că suntem pe Coasta de Azur.// O pată de grăsime din abecedarul copilului / ne asigură că deja trăim foarte bine. // Dar nu e cazul ca vecinii de apartament să ştie asta / s-ar putea să ne moară capra ascunsă în baie”.

Discuţie consemnată de Marcel MUREŞEANU