luni, 5 martie 2012

Un vrednic memorialist: Marius Mălai

Acum câţiva ani, propuneam Consiliului local pentru atribuirea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca pe inginerul Marius Mălai. M-am convins în curând că propunerea mea nu avea nici cele mai mici sorţi de izbândă, mai mult că riscam să par ridicol. În orizontul de aşteptare al aleşilor locali figura unui inginer care şi-a petrecut tinereţea înălţând blocuri de locuinţe în acest oraş şi consolidând vechile sale clădiri nu putea fi decât una ştearsă şi convenţională. Acum sunt la modă fetele frumoase, siliconate, băieţii de la partid, baschetbaliştii ce depăşesc doi metri înălţime şi mai ales sponsorii campaniilor electorale. Am realizat că mai curând aş fi avut succes propunând un manelist sau pe unul din “băieţii deştepţi” ce vând scump energia ieftină ieşită din turbinele hidrocentralelor pe şantierele cărora şi-a consumat tinereţea acest inginer inimos şi pasionat, devotat urbei şi comunităţii.
Din fişele mele de atunci, reţin că distinsul Marius Mălai s-a născut la Satu Mare, la 3 septembrie 1937. A absolvit Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca în 1959. Între 1959-1962 a lucrat ca şef de şantier în cadrul Trustului de Construcţii din Cluj, construind locuinţe pentru puhoiul de oameni veniţi din creierul munţilor la învăţătură în marele oraş sau să se angajeze la combinatele industriale, acum puse pe butuci. E perioada în care tânărul inginer a avut câteva inovaţii în domeniu, fiind premiat la un concurs organizat de Sfatul Popular Regional cu premiul III. Cum ţara de atunci avea nevoie de specialişti, tânărul nu ezită să lucreze, în condiţii deloc roze, ca şef de lot la Hidrocentrala Argeş, precum şi la salba de hidrocentrale din zonă. E perioada în care avea să realizeze alte patru inovaţii pentru care a fost, de asemenea, recompensat şi premiat. Pentru realizările profesionale de excepţie, Consiliul de Stat i-a acordat Ordinul Muncii clasa a III-a. Între 1967-1970 va contribui la edificarea lucrărilor hidroenergetice din zona Gilău şi a barajului construit pentru alimentarea cu apă a municipiului Cluj-Napoca. Între 1970-2001 este beneficiar-director cu investiţiile la Întreprinderea de Centrale Hidroelectrice Cluj, coordonând proiectarea şi executarea amenajărilor hidroelectrice Someş, Drăgan-Iad, Criş, Sebeş, Râul Mare, Colibiţa, Runcu-Firiza, Răstoliţa.
Am schiţat aici câteva date sumare despre activitatea profesională a unui om care nu a ezitat să-şi facă datoria faţă de comunitate în condiţii dintre cele mai dificile. Acum când nimeni nu mai construieşte hidrocentrale, ca pensionar, domnul inginer Marius Mălai continuă să fie activ, să-si facă auzită vocea într-o perioadă de accelerată derută morală a societăţii şi de prăbuşire a scării valorilor. A publicat nu numai articole de specialitate în revista Hidroelectrica, dar şi diverse articole, poezii şi epigrame în mai multe cotidiene clujene. A editat şi trei lume de versuri, Turnul de Fildeş (2000, 2005), Apa vieţii (2005), Zbor însângerat(2008), în care lirismul de album intim se întâlneşte cu o energică poezie cetăţenească, de conştiinţă. Nu e deloc întâmplătoare această atitudine pentru un om ce provine din lumea năsăudeană a satelor grănicereşti, dintr-o familie cu mari tradiţii în lupta de emancipare naţională, dar şi în cea pentru libertate religioasă. De altfel, distinsul inginer clujean e şi autorul unei inedite lucrări de genealogie, dedicată familiei din care provine: Istoria renumitei familii Mălai din Transilvania, Leşu, judeţul Bistriţa-Năsăud (1689-2005). După cum s-a remarcat de specialişti, cartea lui Marius Mălai este bine documentată, autorul urmărind, cu pasiune şi reală acribie, devenirea viguroasei familii ardeleneşti al cărei urmaş este.
Recursul la memorie prezidează şi primul volum al prezentei cărţi. Este o carte inevitabil hibridă, conţinând doar un fragment din tumultoasa biografie a autorului, un volum ce va intra, suntem siguri, atât în atenţia cronicarilor literari cât şi a istoricilor interesaţi de perioada dictaturii comuniste. Volumul intitulat O viaţă pe şantierele luminii (I, Argeşul) – deschis cu un succint Argument al autorului – conţine şi un capitol intitulat Memoria, care explică modul în care Marius Mălai şi-a alcătuit această fabuloasă carte biografică. Volumul topeşte în magma sa de cuvinte “imagini dispersate” din zona copilăriei, a anilor studenţiei, a tinereţii petrecute pe şantierele patriei, dar şi numeroase citate din “diverse lucrări”. Deşi autorul, modest, nu-şi arogă merite scriitoriceşti, voluminosul op se citeşte cu plăcere, latura documentară asociindu-şi o reală fluenţă a scriiturii, un veritabil talent de narator.
Între etapele biografiei sale se numără şi cea a evocării dramatice a perioadei refugiului din Transilvania de Nord. E un prilej pentru autor de a discuta problema Tratatului de la Trianon (titlul unui capitol) şi de a descrie scenele dramatice ale ocupării nordului Transilvaniei de către trupele horthyste. Autorul, aflat atunci la vârsta primei copilării, şi familia sa vor cunoaşte pe viu “calvarul refugiului”, prezentat prin numeroase documente păstrate în arhiva familiei. Reîntoarcerea din refugiu va constitui pentru copilul de atunci un eveniment greu de uitat, vacanţele de la moşia bunicilor de la Vama, din Ţara Oaşului, constituind un veritabil episod paradisiac al copilăriei. Perioadele faste ale existenţei autorului alternează cu altele dramatice, în care familia sa va cunoaşte o sălbatică prigoană politică din partea noilor vătafi comunişti. Bunicii îi sunt umiliţi prin deportare, părinţii vor suferi mereu, fiind marginalizaţi de noua orânduire. Chiar şi înscrierea copilului la Şcoala Elementară de pe actuala stradă Episcop Ioan Bob se va face „cu mare greutate”.
Ponderea cea mai consistentă a confesiunilor lui Marius Mălai e distribuită în relatarea participării sale active la epopeea construcţiei barajului de pe Argeş. Pe lângă propriile mărturii, autorul înglobează în corpul mărturisirilor sale numeroase documente, cele mai multe fiind extrase din presa vremii, care descriu, în limbajul specific epocii, “biografia colosului de beton de la Cheile Argeşului”. Chiar dacă azi, când guvernele nu sunt capabile să finalizeze un pod sau o banală autostradă, se găsesc nenumăraţi constestatari ai realizărilor regimului comunist, e imposibil să nu remarci eroismul cotidian al oamenilor care au lucrat pe şantierul de la Argeş, sub conducerea tânărului şi destoinicului inginer ardelean. Sigur, memorialistica sa e una de tip special, în care se reţin numeroase detalii tehnice. Autorul are demonul exactităţii, convins fiind, pe bună dreptate, că experienţa sa e una de excepţie. Chiar dacă nu o afirmă explicit, autorul nutreşte speranţa că mărturia sa e importantă pentru o scriere corectă, obiectivă, fără patimă, a istoriei trecutului.
Pe lângă ariditatea documentară a unor pagini, există altele, mai numeroase, în care farmecul relatării, sinceritatea brutală a confesiunii, istorisirea unor păţanii, cu accent pe latura anecdotică, sunt elemente ale acestei scrieri memorialistice ce o plasează în vecinătatea unei opere de ficţiune. Deşi episodice, unele personaje şi întâmplări ce intră în aria de observaţie a lui Marius Mălai, par personaje desprinse dintr-o operă romanescă. Antologice sunt, de pildă, descrierea vizitelor unor demnitari de partid şi de stat pe şantier, în pagini în care autorul evită tentaţia caricaturizării sau a deformărilor subiective. Nu mai puţin savuroasă e secvenţa cumpărării unui porc în ajunul Crăciunului sau cea a unei transmisii în direct la radio, în care inginerul e asistat de “doi civili încruntaţi, dintre care unul se adresa celuilalt cu tovarăşul maior şi care în mod precis nu era de la radio.” “Ca să fie siguri că transmisia în direct la radio va reuşi şi voi vorbi numai ce trebuie, maiorul a scos din buzunar şi mi-a dat un material gata pregătit, de două pagini bătute la maşină, pe care m-a pus să-l citesc.” Aici relatarea memorialistică capăt accente de literatură hiperrealistă.Autorul e un desăvârşit cunoscător al psihologiilor atât de diverse, de colorate, ce se perindă pe spaţiul şantierului reuşind să schiţeze câteva portrete memorabile. Desigur, nu sunt singurele pagini savuroase ale acestei cărţi unice, în care Marius Mălai reuşeşte performanţa de a alcătui mai mult decât un autoportret al autorului, construind, din materiale hibride ca factură, o veritabilă frescă a unei epoci.

Niciun comentariu: